În momentul în care pacienții aud de tratamentul pentru dinți ficși în 24h, aceștia pun foarte multe întrebări, astfel încât să înțeleagă cât mai bine procedura și avantajele acesteia. Este foarte important să fii informat în totalitate atunci când vine vorba despre o nouă tehnică medicală, motiv pentru care în articolul acesta poți găsi răspunsul la cele mai aprige întrebări pe care le ai cu privire la acest tip de tratament dentar.
Citește în continuare articolul, astfel încât să înțelegi de la A la Z procedura pentru dinți ficși în 24h. Doar în felul acesta, dacă afli toate informațiile importante și datele care te interesează, poți merge cu toată încrederea în cabinetul dentar pentru a beneficia de acest tratament rapid.
Iată care sunt cele mai frecvente întrebări ale pacienților despre procedura pentru dinți ficși în 24h:
- Este adevărat că implantul se realizează foarte rapid?
Răspunsul este da. Implantul pentru dinți ficși are nevoie de doar câteva ședințe pentru a fi finalizat. Un astfel de implant este gata în 24 de ore. Ai nevoie de o ședință în care să fii consultat și să se realizeze etapa chirurgicală și mai ai nevoie de încă o ședință, la 24 de ore de la prima, în care să se fixeze lucrările dentare provizorii fixe. La 3-6 luni de la efectuarea acestor ședințe, pacientul trebuie să se prezinte iar în cabinet pentru fixarea coroanelor dentare definitive.
- Pot mânca tot ce-mi doresc după 24 de ore?
Da, poți mânca fără probleme tot ceea ce îți dorești. Este adevărat că este de preferat să eviți merele și alimentele foarte tari, cel puțin pentru început, încă poți să te bucuri de preparatele preferate, fără doar și poate.
Astfel, dacă n-ai mai mâncat de foarte mult timp o pizza, acum a venit momentul să te bucuri de acest preparat care este îndrăgit la nivel mondial.
- Există posibilitatea ca implantul să cadă la un moment dat?
Nu. Implantul pentru dinți ficși în 24h este sigur, așa că nu ai de ce să-ți faci griji în această privință. Implantul pentru dinți ficși poate fi purtat o viață întreagă fără stres, rețineri și griji. Astfel, nu există nicio posibilitate ca implantul să se miște, să cadă sau să sufere alte modificări.
- Cât de tare doare această intervenție?
Tratamentul pentru dinți ficși în 24h nu doare nici măcar un pic. Acest tratament este realizat sub efectul anesteziei, așa că nu ai motive pentru care să-ți fie teamă. Întreaga procedură este nedureroasă, așa că teama de durere nu trebuie să te țină acasă, mai ales dacă ai nevoie de un astfel de tratament.
- Implantul pentru dinți ficși în 24h ajută dantura să arate natural?
Da. Unii pacienți își doresc implanturi extrem de albe, asemenea zâmbetului de Hollywood, însă dacă îți dorești un zâmbet cât mai natural și frumos, atunci așa va fi. Implanturile pentru dinți ficși imită foarte bine dinții naturali, motiv pentru care nici nu se va vedea că porți coroane dentare fixe. În cele din urmă, acum că ai găsit răspunsurile la cele mai importante întrebări pe care le aveai despre tratamentul pentru dinți ficși în 24h, ți-a rămas doar să suni să te programezi pentru o consultație în acest sens.